03 apr.
0 Comentarii
6964 Vizualizari
In 2018 Eureka a lansat noua gama Mignon formata din modele Silenzio, Perfetto si Specialita. Toate beneficiaza de ultimele tehnologii dezvoltate de Eureka:
- Silent Technology - functionare silentioasa
- ACE System - sistemul care elimina bulgarasii si electrizarea macinaturii
- Espresso & Brew - utilizare multipla
- Stepless Micrometric Regulation System (patented by Eureka) - ajustare in pasi micrometrici
- “High Speed” Maintenance - intretinere foarte rapida si usoara fara pierdera setarilor de macinare
- “Hands-Free” operations fork - posibilitatea de a prinde portafiltrul de rasnita
Modele Silenzio si Perfetto sunt pozitionate ca rasnite universale, care pot fi trecute de la foarte fin la grosier foarte usor, in timp ce modelul Specialita este dedicat espresso, avand si cutitele mai mari, 55mm fata de 50mm la celelalte modele.
Un panou frontal cu display touch permite memorarea a doua durate de macinare in functie de nevoile utilzatorului.
Rasnita poate fi utilizata cu succes, atat cu boabe in cos cat si in regim “single dose”. Utilizarea “single dose” presupune cantarirea cantitatii de boabe necesare si macinarea acesteia.
Avand o viteza de macinare, pentru espresso, cuprinsa intre 1.4-1.8g pe secunda, o doza uzuala de 18g petrece in rasnita intre 12 si 16 secunde, in functie de cafeaua folosita.
Retentia de cafea, adica cantitatea de cafea care ramane in rasnita de la o sesiune de macinare la alta, se situeaza intr-o zona foarte rezonabila de 1.5-2g.
Nivelul de zgomot in timpul macinarii este la un nivel acceptabil, situandu-se usor peste gama Atom a celor de la Eureka dar mult mai jos decat Baratza Sette 270.
In ciuda eforturilor facute de cei de la Eureka, rasnita produce bulgarasi la setari foarte fine, mai ales cu o cafea prajita in zona usor-mediu. Pentru a obtine rezultate consistente de fiecare data va fi necesara o procedura de tip WDT, care sa sparga bulgarasii si sa uniformizeze distributia macinaturii.
In privinta rezultatului in ceasca, Mignon Specialita se situeaza fara probleme in spectrul unei rasnite cu cutite plane, cu un profil potrivit pentru espresso. Rasnita ofera in extractii un rezultat echilibrat care atenueaza notele amarui, prezente in unele cafele prajite mai intens, si aduce in fata notele fructate/florale, daca acestea exista. Cei care prefera un espresso mai “corpolent”, care evidentiaza mai bine gustul clasic “de cafea”, se vor regasi mai mult in ceea ce ofera o rasnita cu cutite conice.
Concluzii:
Eureka Mignon Specialita reprezinta una dintre putinele optiuni, recomandate in special pentru amatorii de espresso, care imbina in mod armonios performantele unei rasnite cu cutite plane de 55mm si un design potrivit pentru orice bucatarie, care se potriveste foarte bine cu un espressor clasic.
Scrie un comentariu